Încă din perioada în care lucram în agenție, am rămas cu un sentiment că platforma pe care scrii nu mai e chiar atât de importantă pe cât era acum 10 ani, de exemplu, când o parte dintre cei care astăzi sunt considerați A-List bloggeri în România descopereau WeBlog, Blogspot sau WordPress.
Iar înainte de asta, alții își făceau jurnale online (statice) pe home.ro, însă, pentru a putea face acest lucru, aveai nevoie de cunoștințe de design si programare pe care ți le insușeai de pe internet, chiar dacă asta însemna să petreci online nopți întregi*.
* pentru cei mai tineri dintre voi, conexiunea la internet era prin dial-up, ceea ce însemna că blocai linia telefonică, iar pe acele vremuri fiecare minut costa (noaptea era mult mai ieftin), neexistând conceptul de nelimitat.
Și mă explic printr-o întrebare.
Câți dintre tinerii generației Facebook-Instagram-Youtube mai au vreo obligație să treacă prin tot efortul acesta de dezvoltare (instalare blog, temă, pluginuri, setări peste setări etc) ori promovare?
Mai ales că, în ceea ce privește promovarea, în urmă cu 7-8 ani, de exemplu, bloggerii preluau informații unul de la celălalt, dezbăteau subiecte, făceau trimiteri către alți bloggeri care au scris despre o anumită temă etc.
Eram și puțini, recunosc.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Creșterea blogosferei din 2008-2011 a dus la apariția frustrărilor pe campanii, blogosfera împărțindu-se în găști care nu (mai) înțeleg importanța comunității și raportarea corectă la aceasta, lucru care poate duce la situatii puțin penibile date de discrepanța dintre comportamentul exacerbat și posibilitățile reale, destul de modeste.
Este o discuție destul de sensibilă, însă mi se pare amuzant faptul că mare parte sunt absolut convinși că blogosfera înseamnă propriul blog și încă vreo 5 ale prietenilor, atitudinea denotă exlusiv atotcunoașterea și autosuficiența, iar conținutul nu face decât să puncteze greșelile celor din jur într-un registru negativ, alimentând un cancan continuu.
Până la urmă, toată lumea greșeste. Ce poate fi mai ușor?
Și așa ajungem la Facebook, care a schimbat puțin regulile jocului, oferind oricărui cetățean cu un smartphone în buzunar un canal de comunicare care deține toate instrumentele necesare și cunoscute azi pentru a se face cunoscut le nivelul întregii tări.
Zilele trecute, Facebook a implementat câteva schimbări pentru Notes (profil, nu pagină). Utilizatorii de rând nu au încă acces la aceste update-uri, însă, pentru exemplificare, aruncați un ochi pe profilul lui John Biesnecker, Community Operations Infrastructure la Facebook.
Link-urile directe pentru postările respective sunt acesta și acesta, iar, mai jos, găsiți două screenshot-uri ale notițelor găsite la Biesnecker, așa cum apar ele în timeline și cum pot fi citite.
– Vezi și discuția dintre Dragoș Novac și Alex Negrea de aici.
Nu este primul pas pe care Facebook îl face spre publisheri. Vezi și Facebook, continutul si publisherii, ori Facebook: mai multă vizibilitate pentru jurnaliști și bloggeri, și ia în considerare și promovarea agresivă a conținutului video despre care vorbeam în primul link.
E indecent de ușor în ziua de astăzi să obții audiență și să interacționezi cu aceasta fără să fie nevoie să depui efort, altul decât cel de conținut. Iar dacă arunci un ochi pe Facebook vezi statusuri care depășesc cu mult interacțiunea și reach-ul pe care un blogger le-ar fi obținut cu un articol pe blog.
Plecând de la toate acestea de mai sus sunt câteva observații de făcut și pe care mi-ar plăcea să le dezbatem constructiv în comentarii.
1. Ce faci dacă Facebook se închide?
Întrebarea pe care o tot aud de când Facebook a lansat pluginul de comentarii este ”Ce faci dacă Facebook se închide?”. Cred că putem fi destul de maturi încât această întrebare să nu mai existe. În plus, mi se pare că a ne agăța de niște obișnuițe pe care le avem în detrimentul tehnologiei este păcatul în care a picat și printul.
Și o fac tocmai aceia dintre noi care am prins tehnologia încă de pe vremea televizoarelor alb-negru cu tub catodic, aceasta dezvoltându-se într-un ritm pe care nimeni nu îl poate ține. It’s a fact pe care cel putini cei mai tehnici dintre noi trebuie să-l accepte.
Altfel, 2014, de exemplu, a fost anul mobile în România. S-a trecut peste el fără să se mai vorbească despre acest lucru, așa cum se întampla la fiecare eveniment de digital din România, acestea anunțând întotdeauna ”anul mobile” în România ca fiind cel care va urma. Înca de prin 2008.
Iar consumul s-a dus in direcția asta, fie că vrem, fie că nu.
Q. Câți dintre bloggeri din România au tema responsive? Câți au mai rămas cu teme mobile? Nu sunt întrebări neapărat retorice, însă fac legătura cu punctul următor.
2. Obsesia proprietății și a ”independenței” tehnice
Și vorbim despre obsesia creatorului de conținut neinstituționalizat.
Trăim vremuri interesante, în care, doar în România, sunt vreo 8 milioane de utilizatori de Facebook. Un milion dintre aceștia intră exclusiv de pe mobil.
Ce înseamnă asta pentru un blogger? Două lucruri. 1. Nu mai este nevoie să facă vreun efort în a se promova, România fiind foarte ușor de găsit pe Facebook. 2. Ecranele mici ale dispozitivelor mobile duc la apariția stilului minimalist al prezentării unei informații.
Dacă până acum ceva vreme trebuia să te gândești cum aranjezi articolele în pagină (homepage, pagina de articol, etc), acum e mult mai simplu, iar Facebook nu face altceva decât să implementeze acest lucru, trendul fiind dat de medium.com.
Aparent nu e o problemă, însă ceea ce se va întâmpla când Facebook va face aceeași presiune cu Notes pe care a făcut-o și cu video este că, în câteva luni, va crea noi obișnuințe de consum a informației.
3. Încasări din publicitate
Este o altă direcție greșită în care merge orice discuție de acest gen, direcție care, mie, îmi spune că suntem puțin blocați în trecut. În studiul blogosferei de anul trecut, doar 11% dintre bloggeri au avut venituri din display, în scădere de la 23% în 2011.
În plus, poate ar trebui să aruncăm un ochi la Instagram, unde sunt oameni care fac bani (în România), iar UNICA lor ocupație este aceea de a crea conținut. Râdem, glumim, însă nu există nici măcar posibilitatea de a pune un link în descrirea unei imagini sau clip video de 15 secunde.
Încasările în blogosferă vin din proiectele speciale, articole, marketing afiliat și alte întreprinderi de genul acesta pentru care bloggerul nu trebuie să găsească vreo modalitate de a afișa vreun banner într-un sidebar, ci să joace rolul de comunicator, ori endorser.
De unde încrâncenarea asta de a avea un header proprietar? Sau un sidebar pe care să punem un banner?
4. Arhiva
Nici asta nu mai este neapărat o problemă reală. Sunt(em) puțini bloggeri care putem scoate din trecut informații pe care să le folosim în a argumenta o opinie. Depinde foarte mult de tipul de conținut și cum ți l-ai structurat.
Altfel, din ce în ce mai puține articole mai pot pune green în ever-green. Vorbim despre opinii sau bucăți de istorie care erau valabile în acel moment. Nu mai contează pentru nimeni că, de exemplu, în 2008, Nikita era pe toate blogurile. Acum e Mihaela Rădulescu.
Concluzii
Facebook pune reale probleme și publishingului în general. Aici, însă, sunt alte discuții. Sunt investiții mari, sunt angajați de plătit, sunt jocuri de putere mult prea mari, însă, cu puține excepții, majoritatea presei online din România se bazează în proporție de peste 60% pe traficul din Facebook. Cumva a înțeles că, în ciuda tuturor limitărilor de reach, poate ajunge mai ușor la oameni.
Nu zic că ar trebui să închidem blogurile și să ne apucăm de Facebook, în ideea în care oricum ne petrecem, la fel ca și cititorii noștri, majoritatea timpului pe Facebook.
Zic că observ o reticență fără argumente neapărat clare, care să depășească niște obișnuințe pe care ni le-am format, unii chiar de mai bine de 10 ani, când, probabil, tot ceea ce ar trebui să facem este să ne adaptăm, orice ar însemna acest lucru. Din ce în ce mai rapid (și abia aici e tricky).
Și mi-ar plăcea să cunosc și părerea ta, mai jos.
Au mai scris despre Facebook Notes Dragos Novac și Cristi Manafu.
RefreshRo 