Săptămâna trecută, unui român i-au fost furați banii de pe contul Revolut (scoși la un bancomat din Turcia) și cazul s-a tot distribuit pe Facebook, locul unde scriem, de obicei, cu toții când pierdem câteva mii de euro. Am citit și opinia lui Vali Petcu, aici, însă caterinca nu ține de foame decât poate la Bobonete 🙂 și cred că problema ține doar de consumul în sine al unui produs.
Amuzamamentul pe tema faptului că nu știm nimic despre compania unde ne ținem banii cred că deja devine obsolete anii ăștia. Dacă ești îndeajuns de matur (nu conspiraționist, doar matur) ți-ai dat seama deja că de la anumite sume de bani în sus toată lumea are un schelete (cel puțin moral) în dulap. Că nu știm, este meritul (dacă poate fi numit așa) departamentelor și agențiilor de PR și marketing.
Un exemplu care-mi vine rapid în minte este ING. Banca cu cel mai mișto lovemark din România (vezi și comentariile de aici). A contat pentru cineva că s-a descoperit anul trecut cum a spălat sute de milioane de euro prin nordul Europei, ani la rând? Nu. Va conta? Își va retrage cineva mâine banii de la ING? Îți vei retrage banii de la ING? Mă îndoiesc.
Nu vei face asta nici dacă-ți mai adaug că, recent, s-a mai descoperit că au mai spălat niște bani și împreună cu o altă bancă prin Moscova. Banii nu au miros, apartenență politică, culoare, ori cultură. Dacă-ți mai spun că și în Italia ING a fost blocată de Banca Italiei pentru că… dar stai, cred că deja nici nu te mai interesează. 🙂
Banii tăi sunt bine. Banii tăi tot la ING vor rămâne.
Later edit: Aparent, există oameni care cred că eu atac ING cu acest post. Guys, nu eu am spălat acele sute de milioane, la fel de bine cum ING este doar un exemplu citit din “curated content” by LinkedIn. Prin urmare mă gândesc că ar putea fi un atac cu mult mai mare decât ne dăm noi seama! :). Altfel, mi-am adus aminte de subiect când am făcut acea postare pe Facebook linkuită mai sus, însă și când am citit postarea lui Vali, apropo de ce știm despre companiile care ne țin banii. Nu am stat să caut toate exemplele din lume, nu e o investigație, e un exemplu.
Revenind însă la Revolut, clonarea de carduri este unul dintre riscurile pe care le poți avea cu orice card, de la orice bancă / serviciu bancar. Oricând. Iar diferența dintre un client al oricărei bănci și unul Revolut în materie de securitate este că la cel din urmă butoanele sunt la el. Mai mult decât atât, afli și lucruri noi, precum și CÂT DE UȘOR ȘI RAPID poți face aceste operațiuni. În rest, response time-ul este, cred, asemănător pentru recuperare de bani.
Iată, de exemplu, mai jos, cum arată setările de securitate pentru cardul meu.
(cu ultima bifă sunt în curs de învățare să o activez doar când am nevoie de plăți online)
Nu trebuie să lucrezi în IT să știi că, pe lângă faptul că se poate seta limită de consum pe orice card Revolut fizic sau virtual (o măsură de bun simț personal, măsură pe care bancile din România o implementează by default pe la 2-3000 de ron pe zi), securitatea pe bază de locație este, de asemenea, disponibilă pentru orice tip de cont Revolut.
Mai mult, aplicația trimite instant notificare la orice intenție de, ori tranzație finalizată. Casa de marcat de la Mega nu apucă să se apuce de printat bonul și se și aude beepul telefonului. Probabil notificările aplicației care-ți gestionează banii ar trebui să fie always on. Dacă-ți pasă de banii tăi.
Bine, sunt chestii pe care le poți afla în primele 3 minute de la descărcarea aplicației Revolut, doar că n-ai mai avea motiv de scris pe Facebook, Vali pe blog, iar eu aici.
Btw, nu sunt afiliat Revolut. Mai mult decât atât, am început să-l folosesc destul de recent, forțat de sistemul greoi al băncilor tradiționale și datorită faptului că un prieten avea un card Revolut nenominal pe care l-am adăugat în aplicație și l-am folosit în următoarele 10 minute la Mega. A fost ATÂT de ușor.
RefreshRo 