Articol scris de Cristina Balan – Twitter | Blog
Trimite si tu un articol!
Din totalul teatrelor de stat romanesti (54 plus 21 de teatre de animatie, copii si tineret plus UNATC) doar 14 au decis sa-si ridice cortina si in lumea social media: Teatrul National din Targu Mures, Teatrul Vasile Alecsandri din Iasi, Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, Teatrul Maria Filotti din Braila, Teatrul Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Anton Pann din Ramnicu Valcea, Teatrul National din Timisoara, Teatrul de Nord din Satu Mare, carora li se adauga Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Odeon, Teatrul Ion Creanga, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Bulandra si Teatrul National din Bucuresti.
Cam putin, nu-i asa, in conditiile in care idealul oricarui manager (sau ROI-ul institutiei) este obtinerea unui succes comercial si de critica?! Cu alte cuvinte, profit si reputatie.
Daca in trecut, publicul era atras la teatru de numele unui actor, al unui regizor sau pur si simplu de un afis cu un design iesit din comun, spectatorii au migrat pe net. Website-ul nu mai este suficient pentru ca oamenii cauta astazi opinii, critici, puncte de vedere pe baza carora aleg ce, unde, cand si de ce sa vada. Asadar, informatie. Daca ar exista si trailere (sau entertainment) alegerea ar fi mai facila.
Este adevarat, gheata a fost sparta, insa eforturile celor de la Comedie si de la Radu Stanca din Sibiu (cei mai avansati din acest punct de vedere) sau ale celor de la Metropolis sunt firave in comparatie cu potentialul de crestere, unul dintre motive fiind acela ca managementul sau chiar departamentele de PR ale teatrelor nu au inteles inca ce-ar avea de castigat dintr-o activitate in plus, consumatoare de timp si destul de tehnica pe deasupra.
Autorii The Social Media Bible recunosc ca noul mediu de comunicare este salbatic, conversatiile neputand fi controlate, ci doar influentate. Daca ar fi sa-i intrebati pe cativa dintre cei care lucreaza in departamentele de comunicare ale teatrelor ce parere au despre utilizarea Facebook, Twitter, YouTube, bloguri etc, ati auzi foarte des cuvinte precum ”nebunie”, ”dementa”, ”moda”, pe alocuri ”promovare”, dar nimic legat de strategie, beneficiu, investitie (resursa umana este o investitie), indicatori sau profit.
Motivatie
Spatiul virtual – in plina evolutie de altfel – influenteaza relatiile pe care sunt construite afacerile viabile, iar o afacere este viabila daca are un ROI (return of investment) decent. In mod evident, vanzarile unui teatru sunt limitate de numarul maxim de locuri care pot fi scoase la vanzare.
Teoretic, profitul ar trebui sa fie constant. Practic, insa, printr-o strategie adecvata, aspectul financiar ar avea de castigat din sposorizari, din parteneriate, din vanzarea unor spectacole (altele decat cele din programul curent si in afara spatiului traditional) catre corporatii sau din gazduirea unor actiuni din sfera CSR sau, de ce nu, din activitati alternative (cafenea, restaurant, conferinte sau cursuri).
Pentru a convinge – sau pentru a-si ”vinde” influenta – teatrele trebuie sa-si cunoasca publicul. Pe Masable.com gasiti cateva sfaturi practice pentru masurarea ROI-ului in cazul unui business.
Daca latura cantitativa este relativ usor de acoperit, cea calitativa o sa le dea celor din teatru ceva batai de cap pentru ca trebuie identificate comportamentele, atitudinile, valorile, nevoile si preferintele, statutul social si profesional.
Odata schitate arhetipurile, nu mai trebuie decat sa gasiti caracteristicile comune care permit interactiunea cu patru sau cinci personaje. Acestea devin grupul verosimil de interactiune cu publicul sau comunitatea din social media.
Lista mea de pe Facebook contine 388 de prieteni. Dintre acestia, cam o treime (36%) au un raport biunivoc cu scena (actori, regizori, critici de teatru, studenti la actorie, institutii si PR). Numarul celor care au o prezenta activa pe social media este si mai mic.
Iata de ce le-as adresa celor multi, care deja murmura prin foaiere sau culise ”La ce ne mai trebuie si asta?!”, urmatoarea intrebare: cine cumpara si cine foloseste tricicleta? In cazul celorlalti, chapeau bas: reputatia plateste consumatia.