Hori TAC Pro, tastatură și mouse pentru jocurile de pe PlayStation

Am căutat ceva vreme anul trecut o tastatură și mouse pentru PlayStation, pentru a le folosi la shootere (ex: Ghost War). Nativii pe controllere sunt liberi să se amuze, însă situația este destul de serioasă pentru cei care au jucat shootere (FPS – First Person Shooter) pe desktop. Chestia aia cu două ciuperci nu te face decât să duci dorul unui mouse cu care să poți controla fin ținta unui sniper printre urechile inamicului. 🙂

Nu sunt neapărat multe variante, insă probabil cea mai bună combinație de pe piață se numește TAC Pro (Tactical Assault Commander) și este produsă de japonezii de la ? Hori. În România o găsiți ? la Ventum Games, la prețuri ce variază în jurul a 600 de lei. Ventum Games este listată și ? pe eMAG, dacă vă e mai ușor așa.

Arată ca în imaginea de mai jos.

Mouseul se conectează la tastatură prin USB, iar aceasta la Playstation, tot printr-un port USB. Hori TAC Pro este compatibil atât cu PlayStation 3, cât și cu PlayStation 4. Înțeleg că poate fi utilizat și pe PC, însă, după utilizare, îți pot spune că acolo sunt variante mult mai bune la banii ăștia.

Pro:

  • Kitul este programabil, în ideea în care japonezii au făcut un soft (windows only) cu ajutorul căruia poți seta fiecare buton de pe tastatură și mouse, însă și diferiți parametri ai mouseului (senzitivitate, accelerație etc). Vezi mai jos, am făcut o scurtă prezentare.
  • iluminarea cu leduri – seara și noaptea o distingi foarte bine pe întuneric, deși aș prefera altă culoare. E prea predator, gen, pentru gusturile mele. 🙂
  • poziția mâinii stângi. e perfectă. mai mult, în funcție de cât de lungi ai degetele, podul tastaturii poate fi reglat în lungime.

Cons:

  • tastele sunt foarte solide, cu contacte dure, ceea ce îți dă impresia că este o tastatură grosolan construită și te gândești cum de nu au pus taste mai moi. Singura explicație pe care am găsit-o este că unii jucători pot da cu pumnul în tastatură. De nervi. Nu-i treabă ușoară cum cred unii. 🙂 Te obișnuiești însă repede, tastatura comportându-se impecabil.
  • mouseul. probabil e o chestie personală, însă nu ne-am plăcut foarte tare. Cu mouseul controlez ținta (click dreapta), trăgaciul (click stânga), ori atacurile corp la corp (rotița / R3 de pe controller). Plus mișcarea de rotație stânga-dreapta. Nu mi se pare îndeajuns de compact și aș fi preferat duritatea tastaturii. E cam… barcă.
  • mufa de căști. e posibil să fie o problemă a kitului meu, însă sunetul prin mufa jack al acestuia funcționează doar când dorește căprioara. Credeam că intră în conflict cu microfonul de la cameră, însă a funcționat de câteva ori, totuși.

Iată și alte imagini cu acest kit.

[eckosc_accordion title=”Hori TAC Pro – Galerie foto” state=”closed”] [/eckosc_accordion]

Vă spuneam mai sus că atât tastatura cât și mouseul sunt programabile. Hori TAC Pro se poate conecta la PC printr-un port USB, iar pentru a-l controla exită ? acest software disponibil doar pentru Windows 10/8.1/8/7, soft care îți dă drepturi de scriere în memoria kitului până la maxim 3 profile (interschimbabile de pe partea dreaptă a tastaturii), precum și salvarea acestora pe calculator.

Da, I feel you, treaba asta este puțin dusă la extrem chiar și pentru mine, însă m-am jucat vreo oră cu setările, după care am revenit la cele inițiale ?, cu mici ajustări (în plus) la accelerație, pe orizontală, și la deadzone (în minus), pentru a putea să mă întorc mai rapid în lupta corp la corp.

Pentru amatori, cred că merită făcute două profile, unul pentru arme de asalt, cel de-al doilea special pentru marksmen (eg: sniper), deoarece diferențele de consum sunt total diferite, datorită tipurilor de arme folosite. Cei care vor mai mult de 3 pot salva o parte pe calculator.

Pentru a salva în memoria kitului modificările făcute nu e nevoie decât de apăsarea butonului Write. Iată, mai jos, și o galerie de imagini screenshot din program, pentru a vă face o părere mai detaliată asupra parametrilor care pot fi schimbați.

Pentru cei neinițiați în toată nebunia asta de termeni (nici eu nu credeam că o prostie de mouse poate face atâtea lucruri), am găsit pe internet o pagină care le conține pe toate – ? Basic Mouse Gaming Knowledge. Sper să vă fie de folos.

[eckosc_accordion title=”TAC Software (screenshots)” state=”closed”]

[/eckosc_accordion]

Cum am devenit client CEC Bank?

cec-banking

Din imaginea de mai sus nu lipsesc decât geanta de voiaj, camera compactă pe care o folosesc pentru a filma vlogurile și drona. Cu cele enumerate mai sus, bagajul meu de călătorii este complet. 🙂

***

În urmă cu două săptămâni am avut o întâlnire cu câteva persoane de la CEC Bank, iar în timpul acesteia mi-a atras atenția tokenul, acel dispozitiv pe care îl folosim când avem nevoie să ne autentificăm la Internet Banking, ori să autorizăm plăți.

În cazul în care ați trecut rapid peste imaginea de mai sus, vă rog să ne întoarcem la ea. 🙂 Tokenul de la CEC Bank are dimensiunile unui card (e cel de deasupra), însa puțin mai subțire. Nu, nu am greșit când am scris mai subțire.

Unde vedeți scris PIN> este, de fapt, un display minuscul pe care, după ce este introdus pinul, vor fi afișate codurile de autorizare. Mi se pare incredibil, deoarece îl poți purta împreuna cu cardul. În portofel.

Cititorii fideli ai acestui blog cunosc faptul că, în trecut, m-am tot plâns de aceste dispozitive inutil de imense, pe care nu ai avea posibilitatea să le ai mereu la tine.

Jmecheră treabă, vă zic.

Și, așa, am devenit, câteva zile mai târziu, client deplin al băncii, după ce, evident, am ridicat și cardul pe care îl puteți observa sub token și am deschis și un cont în euro.

După token, tind să cred că CEC Bank mi-a mai făcut mie personal o surpriză. Glumesc, nu e doar pentru mine, însă, pentru câteva secunde, chiar am avut impresia asta. 😛

Se numește CEC Bank Mobile Banking și poate fi descărcată atât din AppStore, pentru posesorii de iPhone, cât și de pe Google Play, pentru posesorii de smartphone cu Android.

Pentru a o putea folosi, ai nevoie de două coduri pe care le primești prin sms (operațune singulară, după instalare), iar, ulterior, de codul PIN pe care l-ai ales la deschiderea acestui serviciu.

Aplicația se deschide cu o secțiune care afișează conturile pe care le ai, suma de bani din fiecare, precum și două butoane în dreptul fiecărui cont, pentru detalii asupra acestuia și plăți. Cam ceea ce ai nevoie pentru utilizări zilnice.

Meniul conține legături către alte operațiuni pe care le poți face direct de pe telefonul mobil (ex: schimb valutar, depozite la termen), însă și diferite informații despre conturi, carduri, beneficiari, rate de schimb, indici de referință etc.

Iată lista completă a operațiunilor și informațiilor pe care aplicația CEC Bank Mobile Banking le conține.

Operațiuni:
– Plăți în lei și în valută, între conturile proprii, intră și interbancare
– Programare ordine de plată periodice
– Vizualizare situatie financiară conturi proprii în timp real
– Creare de șabloane pentru plăți ulterioare
– Schimburi valutare la curs ferm
– Constituire și lichidare depozite
– Plăti de facturi de utilităti, inclusiv direct prin scanarea codului de bare
– Istoric tranzactii, folosind diverse opțiuni de filtrare a acestora
– Plăti catre Trezoreria Statului

Informatii:
– Cursurile de schimb valutar
– Indicii de referință
– Lista de produse și servicii oferite de CEC Bank
– Calculatorul de rate pentru credite
– Datele de contact ale băncii
– Localizarea prin GPS a ATM-urilor și agențiilor CEC Bank

De ce spuneam că această aplicație a fost făcută pentru mine? 🙂 Cumva, operațiunile bancare le asociam până acum cu laptop-ul și folosirea serviciului de Internet Banking.

Aplicația de la CEC Bank pentru Mobile Banking mi-a schimbat această percepție. Este mult prea intuitivă, iar o plată poate fi făcută chiar și cât aștepți la semafor.

Atenție. Cei care isi vor activa Mobile Banking pana la data de 30 iunie 2016, vor beneficia de acest serviciu gratuit în primele 6 luni. După 6 luni, costul acestui serviciu este de 3 lei pe lună. Cât un pachet de gumă.

Păreri? Întrebări? Dacă sunt, folosiți cu încredere zona de comentarii.

Concurs

Impreună cu CEC Bank am și un concurs pentru voi.

Spuneți-mi într-un comentariu la ce folosiți voi aplicația de mobile banking, ori la ce ați folosi-o de-acum încolo și aveți șansa să câștigați o invitație dublă la film – la orice film doriți voi din rețeaua Cinema City.

Sunt 4 astfel de invitații duble, pe care le voi acorda prin tragere la sorți marți, 14 iunie (concursul se va încheia luni), iar câștigătorii îi voi anunța cu un update la acest articol.

Mulțumesc și succes!

Later Edit:
Câștigătorii sunt:
– tiberiur – ro.ti***@***
– Bogdan Anghelina – bogdan***@***
– Adrian Gavrila – adri***@***
– costin – ssco***@***

Verificați-vă casuța de email. 🙂

Azi, în urmă cu șapte ani

champagne-shutterstock

Astăzi, la ora 00:01, cu 7 ani în urmă, publicam primul articol pe refresh.ro, Cine foloseste Twitter in Romania?, care conținea rezultatele de la RoTwitterSurvey, un chestionar realizat de Cristi Manafu. Nu cred că situația stă foarte diferit astăzi. 🙂

Fun facts:
Tot astăzi s-au născut și Steve Jobs, Alain Prost și… Mircea Badea. 🙂

Mă uitam că, în aceeași perioadă, Alexis Bonte și Alexandre Almajeanu cumpărau flori(labucuresti.ro) de 100,000 euro, Dodge era în plină campanie cu Nitro și Nikita, Ringier închidea Compact (ziarul + site-ul), iar gsp.ro devenea primul site de sport din România cu versiune de mobil.

Dacă mă întrebați, habar nu am când au trecut 7 ani, însă, ceea ce știu cu siguranță, este că refresh.ro a fost și este încă parte din mine, în fiecare zi, cu foarte câteva excepții, majoritatea anul trecut, când m-am obligat să fac pauze. 🙂

Acum că l-am dat la școală, să ne auzim sănătoți 🙂 și la buletin. Cine știe însă sub ce formă, ori pe ce tip de platformă.

Mulțumesc!

♥ foto – shutterstock.com

Lansări: Samsung Gear 360

Ieri, la Mobile World Congress 2016 în Barcelona, Samsung a lansat Samsung Gear 360, o camera video care, așa cum spune și numele, permite înregistrarea de filme 360°. Iată un exemplu, full HD.

Samsung Gear 360 dispune de două obiective fisheye, fiecare fiind echipat cu senzori de imagine de 15 megapixeli, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de înregistra filme la 360 de grade cu o rezoluție mare (3840 x 1920), dar și fotografii cu o rezoluție de 30 de megapixeli.

De asemenea, utilizatorii pot filma sau fotografia imagini la 180 de grade folosind doar un singur obiectiv. Dezvoltat pentru a fi folosit în orice moment al zilei, Gear 360 dispune de lentile luminoase cu apertură F2.0, ce permit realizarea unor imagini clare sau filmări panoramice, chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

Având o carcasă ușoară, compactă și un design sferic, Gear 360 oferă un plus de mobilitate pentru activități în aer liber sau în interior. Camera este completată de un trepied ușor de utilizat și este compatibilă cu o gamă extinsă de accesorii existente pe piață în acest moment.

Camere video de acțiune: Evolio iSmart Pro

evolio-accesorii-1

Zilele trecute am înlocuit GoPro-ul cu Evolio iSmart Pro, o cameră de acțiune lansată de Evolio în august. Evolio Pro costă 399 lei, este foarte ușoară – are 155g – și seamănă cu GoPro. Veți găsi mai jos și câteva fotografii cu Evolio iSmart Pro lângă o cameră GoPro Hero 4 Black Edition.

Evolio iSmart Pro este compatibilă cu orice card de memorie micro SD/SDHC/ SDXC cu o capacitate de 4GB, 16GB și 32GB, și vine cu un pachet complet de accesorii, aceasta putand fi utilizată atât sub apă, cât și pe bicicletă, motocicletă sau masină. Continue reading

Concurs: Câștigă un detector de radar

În ultimele săptămâni, prin amabilitatea prietenilor de la Falcon, am avut montate pe masină două detectoare de radar, Escort PASSPORT Max și Cobra ESD 7570.

Ambele au fost plimbate până pe litoral și înapoi. Escort PASSPORT este o uzină în sine, pentru care trebuie să citești un manual întreg 🙂 , iar Cobra ESD 7570 este un dispozitiv compact și intuitiv.

Iată-l.

detector-de-radar

Cei care au mai văzut detectoare de radar pot găsi specificațiile tehnice aici, iar pagina oficială aici. Se montează în câteva secunde cu ajutorul a doua ventuze și o clemă, așa cum puteți observa și în imaginile de mai jos.

Foto montat pe parbriz

Altfel, înțeleg că detectează semnalul laser la 360°, iar modul City te ajută să nu porți după tine prin oraș o trompetă care avertizează existența tuturor ușilor automate ale magazinelor. 🙂

Concurs

Escort PASSPORT-ul l-am returnat, însă echipamentul Cobra îl voi oferi ca premiu, prin tragere la sorți.

Tot ceea ce trebuie să faceți este să lăsați un comentariu prin care să răspundeți la întrebarea: ”De ce credeți că majoritatea românilor au preferat să plătească taxa de pod de pe autostrada stând la coadă, evitând plata prin SMS?”.

Context: De la lansarea sistemului, 390.000 de soferi au stat la coada. Doar 340.000 au platit prin sms. (de aici)

Personal găsesc că sunt două explicații: 1. obișnuința și 2. lipsa de încredere în autorități, pe modelul ”Dacă greșesc ăștia ceva? hartia rămâne!”. Eu am ales sms-ul tocmai pentru că hârtia o pierd. 🙂

Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorti și anunțat luni, 20 iulie, ora 20:30. Succes!

Later edit: Câștigătorul concursului este Alexandru Iancu (aici).

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W44 2014)

stiri-la-o-cafea-shutterstock

Articolele publicate pe refresh.ro ce prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media sunt realizate in colaborare cu ZeList Monitor, cea mai complexa solutie de monitorizare social media romaneasca. (vezi aici detalii)

Saptamana 44, 27 octobrie – 2 noiembrie octombrie 2014.
Continue reading

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W6, 2014)

Articolele publicate pe refresh.ro ce prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media sunt realizate in colaborare cu ZeList Monitor, cea mai complexa solutie de monitorizare social media romaneasca. (vezi aici detalii)

Blog

1. 8 FEBRUARIE – Protest pentru viitorul Romaniei! – stareanatiunii.com
3259 shares 644 comments 5957 likes 7 tw. trackbacks 516 tw. followers 1 blog trackback
2. Ninety percent gay – pidjin.net
2884 shares 1619 comments 4274 likes 9 tw. trackbacks 13443 tw. followers
3. Puscaria – un concept depasit! Detinutii devin din ce in ce mai scumpi… – biziday.ro
1120 shares 300 comments 4566 likes 14 tw. trackbacks 21200 tw. followers
4. Priveste pana la final si incearca sa nu cedezi! – nuaisacrezi.ro
740 shares 393 comments 4925 likes
5. De ce plangi, Traian Basescu?! – radu-tudor.ro
367 shares 1434 comments 3028 likes
6. Parinte, nu ai nici un drept sa-mi minti copilul! – lucianmindruta.com
827 shares 830 comments 2625 likes 14 tw. trackbacks 19356 tw. followers
7. SONDAJ. Mircea Badea, “cel mai mizerabil om de televiziune”; – reportervirtual.ro
713 shares 582 comments 2999 likes 11 tw. trackbacks 10242 tw. followers
8. La 3 dimineata se aude o bataie in usa – funromania.com
6 shares 111 comments 6939 likes
9. Ponta, localizat de STS…. – radu-tudor.ro
567 shares 285 comments 4023 likes
10. Mircea Badea castiga Fasolea de aur, la peste 400 de voturi de Radu Banciu – reactii.ro
161 shares 692 comments 4041 likes 4 tw. trackbacks 26549 tw. followers

Economic

1. Scoala pregateste copiii pentru esec/ de Anca Nastasi. GALERIE FOTO – zf.ro
2513 shares 1378 comments 5576 likes 13 tw. trackbacks 3576 tw. followers 1 blog trackback
2. Citatul ZILEI – zf.ro
356 shares 60 comments 1287 likes 2 tw. trackbacks 3468 tw. followers
3. Albania interzice vanatoarea pe teritoriul sau – capital.ro
114 shares 89 comments 474 likes 2 tw. trackbacks 10353 tw. followers
4. DEUTSCHE WELLE: Rusia a demarat un plan de rupere a Moldovei in trei – capital.ro
177 shares 29 comments 55 likes 3 tw. trackbacks 7707 tw. followers 2 blogs trackbacks
5. Dr. Oetker, o afacere care a ajutat eforturile de razboi ale nazistilor, a ajuns una dintre cele mai cunoscute companii din lume – zf.ro
81 shares 74 comments 195 likes
6. Doi antreprenori vor sa iti ofere timp liber si sa faca milioane de euro dintr-un serviciu gratuit – wall-street.ro
73 shares 49 comments 238 likes 1 tw. trackback 38 tw. followers
7. Islanda a gasit o sursa inepuizabila de energie care ar putea alimenta intreaga Europa – zf.ro
92 shares 7 comments 205 likes 2 tw. trackbacks 159 tw. followers
8. Un student a lansat cea mai nebuneasca idee de afaceri: in 3 saptamani a obtinut profit de mii de euro – incont.ro
56 shares 64 comments 110 likes 4 tw. trackbacks 1531 tw. followers
9. Detoxifiaza-te in 3 zile cu programul lui Dr. Oz bazat pe sucuri naturale proaspete! – incomemagazine.ro
71 shares 1 comment 202 likes 1 tw. trackback 10 tw. followers
10. Cum isi “rasfata” dezvoltatorul jocurilor Candy Crush angajatii din Romania: excursii in strainatate, zile suplimentare de concediu, cursuri de limbi straine si mic dejun gratuit – zf.ro
45 shares 31 comments 162 likes

Femei

1. NEAGU DJUVARA – Tineretea tine de character – tabu.ro
319 shares 60 comments 744 likes 1 blog trackback
2. Crezul OPTIMISTULUI – 12 promisiuni puternice ca sa-ti folosesti fortele extraordinare din tine – garbo.ro
342 shares 36 comments 393 likes 1 tw. trackback 18 tw. followers
3. Prajitura de moda veche – femeia.ro
198 shares 30 comments 752 likes
4. Andra si Catalin Maruta, imbratisati intr-o fotografie de mii de like-uri.Cu ce imagine si-a surprins artista fanii – perfecte.ro
5 shares 39 comments 1456 likes
5. Obiceiuri care iti incetinesc metabolismul – femeia.ro
209 shares 22 comments 665 likes
6. De ce nu iubim femeile destepte – catchy.ro
118 shares 151 comments 499 likes 2 tw. trackbacks 145 tw. followers
7. Top 5 cele mai orgolioase zodii – kudika.ro
109 shares 110 comments 305 likes
8. Iubitei mele – catchy.ro
69 shares 55 comments 528 likes 1 tw. trackback 75 tw. followers
9. Rasism de playlist – catchy.ro
58 shares 73 comments 367 likes 2 tw. trackbacks 147 tw. followers
10. In bratele vantului – catchy.ro
61 shares 36 comments 355 likes 2 tw. trackbacks 147 tw. followers

Politic / Social

1. Esenta pura de bucurie! Reactia unei fetite la prima ploaie din viata ei – adevarul.ro
3061 shares 1320 comments 16480 likes 10 tw. trackbacks 10676 tw. followers
2. “Meningita morala” | Andrei Plesu – adevarul.ro
2083 shares 431 comments 5776 likes 17 tw. trackbacks 18286 tw. followers 1 blog trackback
3. SERIAL Parlamentarul care nu stie numele partidului din care face parte. “Eu am o calitate, sunt bun la suflet” – adevarul.ro
1358 shares 1601 comments 2941 likes 29 tw. trackbacks 25110 tw. followers 2 blogs trackbacks
4. FOTO O firma spaniola si-a amenajat birourile in padure – totb.ro
939 shares 434 comments 6115 likes 8 tw. trackbacks 4479 tw. followers
5. Raspunsul halucinant al unui candidat la Parlamentul European la intrebarea “de ce candidati?” – adevarul.ro
881 shares 1551 comments 1849 likes 9 tw. trackbacks 14798 tw. followers 1 blog trackback
6. Timisoara, pe locul 1 in Topul celor mai frumoase orase din Romania. Voteaza capitala Banatului! – opiniatimisoarei.ro
745 shares 255 comments 6016 likes 3 tw. trackbacks 1455 tw. followers
7. Macedonia a aprobat castrarea chimica pentru pedofili – totb.ro
668 shares 563 comments 5038 likes 4 tw. trackbacks 1614 tw. followers
8. Sunt banii tai, prostule! – gandul.info
1403 shares 291 comments 2680 likes 34 tw. trackbacks 79429 tw. followers 2 blogs trackbacks
9. Cel mai sarac presedinte din lume, nominalizat la Nobelul pentru Pace – totb.ro
869 shares 237 comments 4377 likes 7 tw. trackbacks 2345 tw. followers
10. Medicina dupa “Dr. House”; – totb.ro
659 shares 296 comments 3980 likes 5 tw. trackbacks 2840 tw. followers

IT&C

1. Iti incarci telefonul intr-un mod gresit. 6 lucruri pe care le faci fara sa stii ca gresesti – yoda.ro
171 shares 60 comments 577 likes 7 tw. trackbacks 4188 tw. followers 1 blog trackback
2. Absolut toate pozele cu gafele de organizare de la Soci – gadgetreport.ro
41 shares 15 comments 60 likes 1 tw. trackback 78 tw. followers
3. Asta foloseai inainte de Facebook! Mai tii minte primele retele de socializare? – yoda.ro
29 shares 10 comments 37 likes 4 tw. trackbacks 2849 tw. followers
4. Mihai Guran se alatura Bitdefender in functia de Regional Operations Sales Director – computerworld.ro
1 share 38 comments 78 likes
5. Cadou de la Facebook pentru fiecare utilizator in parte. Filmuletul momentelor tale in reteaua de socializare. VIDEO – yoda.ro
19 shares 5 comments 64 likes 2 tw. trackbacks 1455 tw. followers
6. Sony Xperia Z1 Compact – in cautarea smartphone-ului perfect cu Android (Telefoane mobile) – go4it.ro
18 shares 1 comment 32 likes 3 tw. trackbacks 3846 tw. followers
7. In cautarea profitabilitatii, Sony se desparte divizia PC iar cea TV devine doar o subsidiara (Laptopuri) – go4it.ro
10 shares 4 comments 10 likes 6 tw. trackbacks 4546 tw. followers
8. Samsung Galaxy S5, data lansarii. Indiciile ascunse in invitatie si posibilele specificatii – yoda.ro
10 shares 1 comment 37 likes 1 tw. trackback 962 tw. followers
9. 5 lucruri mai putin stiute despre iPhone. Iti mai doresti acum acest telefon? VIDEO – yoda.ro
10 shares 7 comments 14 likes 2 tw. trackbacks 1455 tw. followers
10. Noul CEO al Microsoft este Satya Nadella (Video – primul interviu oficial) – hit.ro
6 shares 14 comments 3 likes 3 tw. trackbacks 893 tw. followers

Leisure & Timp Liber

1. Shaormeria Dristor Kebap din Centrul Vechi a luat foc – metropotam.ro
317 shares 888 comments 1328 likes
2. 8 modalitati prin care parintii isi distrug psihic copiii – metropotam.ro
584 shares 107 comments 1621 likes 2 tw. trackbacks 347 tw. followers
3. Libraria Carturesti din Centrul Vechi – detalii interesante, poze si cand se deschide – metropotam.ro
78 shares 60 comments 518 likes 1 tw. trackback 1485 tw. followers
4. Lana Del Rey in Romania in 2014 [ZVON] – metropotam.ro
46 shares 98 comments 312 likes 3 tw. trackbacks 16332 tw. followers
5. Inchiderea caloriferelor va deveni ilegala – metropotam.ro
45 shares 99 comments 74 likes 1 tw. trackback 10 tw. followers
6. Adriana Rusu – Arde (premiera videoclip) – urban.ro
28 shares 12 comments 236 likes 1 tw. trackback 153 tw. followers
7. Video: O parodie plina de subtilitate evoca minimalismul din Noul Val de film romanesc – cinemarx.ro
37 shares 17 comments 175 likes 1 tw. trackback 667 tw. followers
8. Lacrimi pentru Marioara Murarescu – acasatv.ro
8 shares 17 comments 233 likes
9. Adio diete! A fost descoperit secretul care topeste grasimea de pe abdomen – acasatv.ro
14 shares 23 comments 142 likes 1 tw. trackback 836 tw. followers
10. Academiei de Teatru si Film fondata de Ruxandra Ion si-a deschis portile – protvmagazin.ro
10 shares 3 comments 202 likes

Sport

1. Ultimele detalii de la tratativele pentru o singura echipa la Craiova “Nimeni sa n-aiba sentimentul ca a fost preluat de celalalt” – gsp.ro
30 shares 52 comments 315 likes 1 tw. trackback 5029 tw. followers 2 blogs trackbacks
2. Primele imagini de la accidentul tragic care i-a incheiat viata lui Maicon. Masina a fost distrusa in urma impactului VIDEO – sport.ro
11 shares 3 comments 545 likes
3. Google ataca legile antigay cu un doodle special inainte de deschiderea JO de la Soci: “A practica sport e un drept al omului, fara discriminari” – gsp.ro
26 shares 48 comments 321 likes 4 tw. trackbacks 8006 tw. followers
4. GALERIE FOTO Dezastrul continua la Soci: dupa toalete in comun, iata radiatoarele din tavan si baile comune cu oglinda deasupra! – gsp.ro
71 shares 44 comments 149 likes 3 tw. trackbacks 151 tw. followers
5. Victorie facila pentru Kittel – eurosport.ro
10 shares 150 comments 78 likes
6. SOCANT! Fostul stelist Maicon a murit intr-un accident cumplit! Momente HORROR la Donetk – sport.ro
81 shares 11 comments 151 likes
7. Povestile UNICE ale celor 24 de romani care vor sa faca ISTORIE printre miliardele Rusiei de la SOCI 2014 – sport.ro
67 shares 17 comments 139 likes 1 tw. trackback 175 tw. followers
8. EXCLUSIV – Doua campioane mondiale vin la HCM Baia Mare! do Nascimento a fost cea mai buna handbalista a planetei in anul 2012 – prosport.ro
32 shares 29 comments 186 likes 1 tw. trackback 824 tw. followers
9. Simona Halep a fost nominalizata de revista “Eurosport Now! ” in top zece viitoare staruri in sport – dolce-sport.ro
13 shares 16 comments 288 likes
10. Samba do Romania CSM Bucuresti vrea sa construiasca in Capitala o echipa de nivel european – gsp.ro
30 shares 20 comments 135 likes 1 tw. trackback 2037 tw. followers

Tabloid / monden

1. SPEED DATING cu Lora, de Valentine’s Day – libertatea.ro
37 shares 554 comments 6790 likes 2 tw. trackbacks 11535 tw. followers
2. Din pacate nu e un banc! Ce a putut sa scrie o colega pe coroana depusa la mormantul Marioarei Murarescu – cancan.ro
495 shares 920 comments 1852 likes 6 tw. trackbacks 3306 tw. followers
3. Catalin Maruta va ramane impresionat de aceste cuvinte! Vezi cine il lauda pe moderatorul TV: “Ii raman dator pe viata” – cancan.ro
36 shares 111 comments 4520 likes
4. Socant! Ai mancat file de pangasius? Vezi de ce este acest peste TOXIC si ce risti sa patesti! | VIDEO – libertatea.ro
316 shares 134 comments 237 likes 2 tw. trackbacks 7208 tw. followers
5. Acest pisoi SE CREDE CATEL! UITE CUM… LATRA | VIDEO DEMENTIAL – libertatea.ro
327 shares 57 comments 316 likes 2 tw. trackbacks 6301 tw. followers
6. Un pompier din Cluj-Napoca s-a aruncat in apele reci ca gheata ale Somesului Mic pentru a salva viata unui om – libertatea.ro
129 shares 69 comments 951 likes 1 tw. trackback 5290 tw. followers
7. EXCLUSIV | Gabi Cristea sexy in geaca de piele, cu chitara in mana! Intra sa vezi in premiera imagini de la filmarea videoclipului emisiunii “Te vreau langa mine”. Ce-i face Tavi Clonda, e de-a dreptul… – wowbiz.ro
23 shares 63 comments 1259 likes
8. A luat ochii tuturor! La nunta cu Florin Salam, rochia Fanicai i-a orbit pe toti, la propriu! Era acoperita cu oglinzi! – wowbiz.ro
227 shares 44 comments 232 likes
9. De la o alunita, a facut cancer la creier – libertatea.ro
182 shares 46 comments 214 likes 1 tw. trackback 5256 tw. followers
10. Mircea Solcanu, OUT de la Acasa TV? Vezi ce i-a infuriat pe sefii postului de televiziune! – libertatea.ro
22 shares 146 comments 510 likes 2 tw. trackbacks 7208 tw. followers

Umor

1. Descoperire epocala a fizicienilor romani de la CERN! Au reusit sa faca tuica din antimaterie – timesnewroman.ro
1917 shares 993 comments 6649 likes 9 tw. trackbacks 2649 tw. followers
2. Toate glumele despre Mazare – kmkz.ro
1577 shares 509 comments 6524 likes 10 tw. trackbacks 4054 tw. followers
3. Fite, tata! In Dorobanti copiii se bat intre ei cu bulgari din import – timesnewroman.ro
1382 shares 520 comments 6127 likes 6 tw. trackbacks 3037 tw. followers
4. Incompetenta? Un angajat ISU se afla de 6 ore in Carrefour, incercand sa localizeze mazarea – timesnewroman.ro
1256 shares 457 comments 4805 likes 15 tw. trackbacks 4341 tw. followers
5. Suntem salvati! ROMATSA si STS au aflat unde ne aflam! – kmkz.ro
1210 shares 318 comments 4947 likes 4 tw. trackbacks 4405 tw. followers
6. Ponta, tratat regeste la Soci: Domnul Putin m-a lasat sa-i fac ghetele, suntem prieteni, ce mai! – timesnewroman.ro
1160 shares 273 comments 4002 likes 8 tw. trackbacks 2516 tw. followers
7. Spectatorii Nymphomaniac II, obligati sa aplaude din 2 in 2 minute, ca sa arate ca nu fac altceva – timesnewroman.ro
818 shares 620 comments 3955 likes 5 tw. trackbacks 2847 tw. followers
8. Nu se dezmint! In drum spre Soci, delegatia Germaniei a luat 45.000 de prizonieri – timesnewroman.ro
991 shares 376 comments 3889 likes 18 tw. trackbacks 27831 tw. followers
9. Crin Laden traieste! – kmkz.ro
1142 shares 247 comments 3577 likes 2 tw. trackbacks 26 tw. followers
10. Un roman catarat pe un morman de zapada din statia lui 131 spune ca din varf se vede marea – timesnewroman.ro
752 shares 414 comments 4447 likes 9 tw. trackbacks 3768 tw. followers

Metodologie
Topurile sunt realizate in functie de scorul total oferit fiecarui articol, iar in cadrul determinarii acestora au fost luate in considerare numarul de share-uri, comentarii, like-uri, numarul de Twitter trackback-uri, blog trackback-uri, precum si numarul de Twitter followeri ai emitentilor.

Zelist Monitor, dezvoltat si implementat de catre TreeWorks, reprezinta cea mai complexa si utilizata solutie de monitorizare social media din Romania, ce urmareste peste 65 000 de bloguri, comentarii de bloguri, peste 57 000 de conturi de Twitter, 1 200 de surse de presa online si comentariile a celor mai importante 28 de surse de presa online, peste 1 100 de grupuri de LinkedIn, cele mai importante 58 de forumuri romanesti si peste 50 de agregatoare. La acestea se adauga peste 20 000 de pagini si grupuri publice de Facebook si mentionarile expresiilor monitorizate din discutiile publice ale celor peste 5 000 000 de utilizatori romani de Facebook, peste 118 000 de canale romanesti de Youtube si 224 000 de comentatori romani (utilizatori logati care au comentat cel putin o sigura data incepand cu data de 1 ianuarie 2010).

Platforma Zelist Monitor pune la dispozitie informatii cantitative si calitative despre cum se reflecta campaniile de PR in social media din Romania, statistici descriptive, rapoarte despre concurenta, alerte in timp real cu privire la ultimele posturi-twittere, precum si o evaluare a impactului acestora in functie de vizibilitatea sursei.

* foto shutterstock.com

Diferente in procente

discount-shutterstock

O chestie simpatica pe care am vazut-o la Apple si la GoPro este comunicarea diferentelor cu modelul anterior, in procente, mult mai usor de perceput de catre consumator. iPad Air? 28% mai usor, 20% mai subtire, 24% mai putin voluminos. GoPro Hero3+? 30% in plus la autonomie, WiFi de 4 ori mai rapid, 15% mai compact.

Exact ce ii trebuie unui entuziast care a vazut pe internet un clip cu 2 lei, ori 5 sarituri cu schiurile, si-si doreste o camera misto. Prosumerii stiu de unde sa-si ia informatiile (care sunt oricum la un tab departare), iar șpilul cred ca vine de la reduceri, lumea fiind obisnuita cu %. Cat de simpla e treaba asta?

PS. Pe mine unul m-au prins ambele produse. Si ce ciuda imi este cand ma trezesc prostit atat de usor! 🙂

Vivitek Qumi Q5 review, un proiector de buzunar destept

Nu as fi crezut niciodata ca un proiector ar putea sa-mi starneasca interesul, intrucat le vad ca pe niste dispozitive mari, greoaie si plictisitoare. Am avut insa pentru cateva zile in teste Vivitek Qumi Q5, un model care a reusit sa-mi depaseasca toate asteptarile.

Primul lucru care m-a frapat a fost portabilitatea. Spre rusinea mea, nu stiam ca exista o piata a proiectoarelor de buzunar. Are dimensiuni apropiate de cele ale unui HDD extern iar greutatea nu depaseste jumatate de kilogram, mai exact 490 de grame.

Este foarte compact, pot spune ca arata chiar elegant si cu siguranta starneste interesul in momentul in care este scos din husa cu care vine in pachet.


Sa studiem un pic si detaliile tehnice. Fiind un proiector de buzunar, este clar ca nu a fost gandit pentru a fi utilizat in spatii extrem de mari, gen amfiteatre sau sali de conferinte. Il vad perfect pentru salile de sedinte si incaperile de dimensiuni medii.

Pentru o calitate cat mai buna a imaginii este de preferat sa fie folosit in spatii in care lumina poate fi redusa, deoarece luminozitatea nu atinge valori foarte mari, 500 de lumeni, fata de o medie de 2.500 – 3.000 la proiectoarele normale.

Am tras o serie de vizionari noaptea, in intuneric complet, pe un perete alb. Imaginea redata mi s-a parut a avea o calitate buna, culorile sunt corecte iar contrastul este mai mult decat suficient. Diagonala maxima ajunge la 2.3 metri iar rezolutia poate atinge si 1600×1200 pixeli.

Punctul sensibil al majoritatii proiectoarelor este lampa care, in medie, dupa aproximativ 4.000 de ore da semne ca ar trebui inlocuita. Din ce inteleg Qumi Q5 utilizeaza tehnologie LED, iar durata de viata este de aproximativ 30.000 de ore.

Daca facem un calcul simplu asta inseamna ca, la o utilizare medie de 8 ore pe zi, nu ar trebui sa apara probleme in urmatorii 10 ani. Specificatiile complete le gasiti aici.

Un port USB care face toti banii

Dupa dimensiunile si greutatea redusa, principalul avantaj pe care l-am vazut la Qumi Q5 este ca nu trebuie sa fie legat la un calculator/laptop pentru a reda continut. Fie te folosesti de memoria lui interna de 4GB, fie infigi pur si simplu stick-ul in portul USB din spate si iti vezi de treaba.

Reda fisiere Word, PowerPoint, Excel, PDF si .txt fara probleme si, ca sa raspund la o intrebare primita pe Facebook, paginile pot fi schimbate din telecomanda. Poate insa si mai mult. Mai stie sa redea si fisiere foto, video si audio. Ajunge astfel sa fie un home cinema portabil. Le-am testat pe toate, nu am intampinat absolut nicio problema.

Stie si Wi-Fi, insa pentru a-l putea folosi trebuie achizitionat un adaptor separat. Ar merita insa investitia, inchipuiti-va doar cat de comod este sa redai continut direct din telefon sau tableta, fara cabluri. Pe lista de accesorii disponibile am gasit si o baterie care asigura o autonomie de pana la 4 ore. Se elimina astfel si cablul de alimentare.

Totul se controleaza cu o interfata intuitiva, bine pusa la punct si usor de folosit. Daca ar fi sa ii gasesc un defect m-as gandi la difuzorul incorporat (da, are si asa ceva), care se aude destul de incet, mai ales cand in actiune intra si ventilatorul responsabil cu racirea. Nu il vad totusi ca pe un minus important, nici proiectoarele mari nu au difuzoare performante.

La noi l-am gasit disponibil la PC Garage, la un pret de 2.305,98 lei.

Galerie foto Vivitek Qumi Q5