Lansări: Orange Smart Home

smarthome-shutterstockOrange a lansat astăzi Orange Smart Home, o soluție cu ajutorul căreia îți poți monitoriza și controla casa prin intermediul unui dispozitiv mobil (telefon sau tableta – aplicație disponibilă pentru iOS și Android), sau de pe un calculator personal, prin intermediul unei platfome online.

De o casă înteligentă se vor bucura însă doar 50 de clienți Orange, care vor fi aleși în urma unei înscrieri pe care o pot face aici. Aceștia vor fi invitați să ofere constant feedback-ul lor pe o platformă dedicată serviciului timp de două luni, după care vom avea parte și de lansarea comercială a produsului.

Smart move, Orange!

Soluția Orange Smart Home include 6 tipuri de senzori – senzor de fum, senzor de mișcare, senzor de inundație, senzor pentru ușă / fereastră, priză inteligentă și cameră Wi-Fi – conectați la un dispozitiv central. Toate aceste dispozitive sunt fără fir și sunt uşor de instalat.

Supravegherea și controlarea de la distanță a locuinței se vor putea face pe telefon sau tabletă, prin aplicația Orange Smart Home, sau pe PC, prin intermediul unei platforme online. În funcție de propriile nevoi, clienții vor putea programa echipamentele pentru diferite acțiuni și scenarii. De exemplu, utilizatorii vor putea alege ca la activarea senzorului de mișcare să primească alerte prin SMS sau e-mail, dar și să se declanșeze înregistrarea video, cu ajutorul camerei Wi-Fi.

Mai multe detalii găsiți orange.ro/smarthome.

♫ mood – Right Thing (Andrea Remix)
♥ foto – shutterstock.com

3 thoughts on “Lansări: Orange Smart Home

  1. Pare interesant sistemul la prima vedere dar nu se stie cat e de functional si fiabil in timp. Alternativ, referinte bune au sistemele Chuango, producator cu ceva vechime in domeniul security, care a dezvoltat o serie de sisteme de alarma foarte interesante, atat ca functionalitate cat si ca design, wireless, la care se pot conecta o multitudine de echipamente si care sunt foarte usor de folosit si instalat. Puteti arunca un ochi pe http://www.spy-shop.ro/sistem-alarma-wireless-gsm-sms-chuango-cg-8800g3.html (a nu se considera reclama)

    Like

Leave a comment