⚔️ northmen.com – #viraluldevineri

Într-una dintre căutările mele pe Google, am dat peste clipul de mai jos. Are aproape 240.000 de vizualizări și spune, de fapt (spoiler alert), povestea produselor unor meșteșugari nordici, cu sediul in Letonia – northmen.com.

Ok, nu este un viral cum, cel mai probabil, te-ai și așteptat, cu milioane de vizualizări și nimic altceva, însă, cunoscând audiența acestui blog, sunt sigur că te va cuprinde povestea. Clipul, de altfel, poate fi considerat un viral pe nișa lui. Urs cu mine, ca să zic așa. 🙂

Hit that play button, and be quiet.

Sunt prezenți pe toate rețelele sociale și, dacă vrei, poți să le iei ca pe un studiu de caz, cei de la Northmen creând conținut dedicat pentru fiecare rețea socială în parte. No joke. Mie mi se pare impresionant ceea ce fac oamenii ăștia pe Vimeo, Youtube, Facebook, Instagram și Flickr.

Mai mult decât atât, cei interesați pot participa și la… cursuri offline (durează 10 zile), alături de 4 dintre cei mai buni dulgheri din regiune. Urmând același link, vei găsi și detalii despre workshop-urile separate pe care le oferă, precum și excursii ce se pot organiza în zonă.

Imaginea de mai jos este de prezentare pentru un Chefs Creative Workshop.

Nu că-s buni? ?

PS. Am dat peste clipul de mai sus căutând detalii despre filmul de aseară de pe ProTV, Northmen – A Viking Saga (5.4 pe imdb), deoarece sunt absolut sigur că nu am văzut de foaaarte multă vreme un alt film cu mai multe greșeli de editare decât a avut ăsta. ?

Clipul La Care Trebuie Sa Te Uiti Cand N-ai Chef De Nimic. O Sa Razi Cu Lacrimi.

Tip: mouse over, sound on.

Itinial, pentru viralul de vineri, intentionam sa va semnalez vine-ul acesta, pentru ca apropie 200.000 de share-uri, majoritatea de pe Facebook. In incercarea de a-mi da seama daca e trucaj, noroc chior, ori pur si simplu o reusita din 3 miliarde de incercari, l-am descoperit pe cel de mai sus.

Sa aveti un weekend precum interpretul de mai sus :-). Fu o saptamana plina, cel putin pentru mine.

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube site-uri video in saptamana curenta.

Cel mai greu loc de munca din lume

Un clip istet de la American Greetings raporteaza peste 13.000.000 de vizualizari pe Youtube in nici 4 zile de la publicare. 4 zile in care a avut timp sa apropie 1 milion de share-uri pe Facebook, insa sa fie si trolat 🙂 .

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube in saptamana curenta.

De care alt clip va aduce aminte viralul de saptamana aceasta?

Unsung Hero, clipul de mai sus, a fost descoperit in urma cu 2 zile si raporteaza, deja, peste 6.2 milioane de vizualizari pe Youtube, peste 670.000 de share-uri pe Facebook si aproape 20.000 de mesaje pe Twitter.

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube in saptamana curenta.

Caut programator de WordPress pentru un plugin de gestionare a tagurilor

barbat-cautare-sherlock-search-shutterstock

Pentru cine a pierdut, in urma cu cateva zile am patit buba, evenimentul facandu-ma sa trec, intr-o ora, prin toate starile de disperare cunoscute si necunoscute mie, insa si publicului larg. 🙂 Bine, exceptand o portie zdravana de plans, cu iphone-ul in mana, ascultand Holograf. 🙂

Povestea

Pe scurt, relationarile articolelor cu tagurile si categoriile blogului au disparut, iar daca de categorii nu imi e neaparat dor, tagurile erau foarte importante pentru ca putea afla, de exemplu, ce au facut in ultimii 5 ani atat branduri, cat si oameni din online-ul romanesc.

Ieri, amintindu-mi ca am programat pana prin 2007 in php si mysql, am intrat in baza de date pentru a-mi da seama ce ar fi de facut intr-un mod elegant, fara sa chinui pe cineva, cum aveam de gand (multumesc pentru CV-uri), care, intr-o luna si un pic, sa puna taguri ca la balamuc.

Ramane ca solutie de backup, insa prefer sa epuizez orice alta optiune pe care as avea-o pentru a reface, macar partial, o parte din problema, in mod automat. Si dau un singur exemplu, viralul de vineri, pentru ca toate articolele pe care le-am asociat in trecut cu acest tag contineau “viralul de vineri“, intr-un paragraf standard.

La polul opus, de exemplu, unul dintre tagurile pe care ar trebui sa le adaug manual la un moment dat este “gadget in teste”, pentru ca nu am luat in calcul sa adaug si aici un paragraf explicativ care sa semnaleze faptul ca exista o serie intreaga pe tema asta (sunt, cred, around 150 de gadgeturi testate, despre care s-a scris pe refresh.ro).

Solutia

Si mi-am dat seama ca nu e mare chestie sa listezi, in mysql, articolele care contin, de exemplu, “viralul de vineri”. E un query aproape banal, insa sa asociez acele articole cu un tag, huh, mi-am prins urechile printre celelalte tabele din baza de date. 😀

Prin urmare, va cer ajutorul, in ideea in care as vrea sa gasesc un programator bun de WordPress, care sa poata face un plugin capabil de patru lucruri:

– sa caute in tabela articolelor dupa cuvinte cheie, precum “viralul de vineri” si sa imi spuna cate articole a gasit. daca poate face si o listare a acestora ar fi minunat.
– sa poata asocia, la cerere!, nu automat, de capul lui, aceste articole cu un tag. Iar daca acel tag nu mai exista, sa il adauge in baza de date.
– sa poata asocia, la cerere!, articolele asociate unui tag, la o categorie. De exemplu, articolele care au tagul “Facebook”, categoriei “Social Media”. Astfel, pot popula si categoriile.

Sa fie testat, sa functioneze brici, insa, ca bonus, cred ca ar fi interesant ca fiecare actiune pe care o face sa fie reversibila, prin apasarea simpla a unui buton. Pentru just in case. 🙂

Cerinte tehnice

– WordPress v3.8.1
– PHP v5.2.17
– MySQL v5.0.96-community-log

Daca exista deja un plugin care sa faca DOAR ce am scris mai sus, ori, fie, si alte cateva lucruri in plus, insa sa nu complice inutil existenta, lasa, te rog, un comentariu. Eu unul nu am gasit, iar de Simple Tags prefer sa nu mai aud in viata mea.

Altfel, programatorul minune poate gasi datele mele de contact aici, pentru mai multe detalii, daca are nevoie, precum si pentru a-mi comunica costul.

Sharing is caring! Like, share, mail, telefon, sms, wathsapp, Y!M, oricui, acum mai mult ca niciodata. 🙂 Multumesc!

♫ mood – Black Or White
♥ foto – Shutterstock

Nu e banc, insa e cu un actor nu tocmai grabit, un caine fabulos si un italian

Nu e banc, insa se numeste viralul de vineri si sper sa readuc online arhiva pierduta, motiv pentru care, astazi, va semnalez 3 clipuri in loc de 1, hai, maxim 2, cand ca de obicei.
girl-fun-LOL-viralul-de-vineri-shutterstock

Primul clip a aparut prin presa locala saptamana aceasta in ideea in care, pentru prima oara, Anthony Hopkins isi asculta And the waltz goes on anul acesta, piesa compusa in urma cu nu stiu cati 50 de ani si interpretata de catre André Rieu & Johann Strauss Orchestra.

Teapa, insa valsul este superb.

Cel de-al doilea clip este cu si despre Jumpy, un caine care executa aceleasi miscari precum Skidboot, un caine celebru in Statele Unite, un caine campion pe la concursuri televizate, un caine care isi ajuta stapanul pana si la munca intr-o ferma. Vezi aici clipul cu Skidboot.

Cel de-al treilea clip readuce Mentos & Cola in viata noastra. Plus ceva Nutella. Plus un italian pe uppers, ma gandesc ca din dorinta de a obtine cat mai multe afisari pe Youtube. Clipul a trecut de 4.3 milioane de vizualizari pe Youtube in doar o saptamana. Hai Italia! 🙂

Bonus: nu te-ar durea inima?

Voi ce alte clipuri faine ati descoperit saptamana aceasta? Lasati link-ul intr-un comentaru! Sharing is caring! 🙂

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube in saptamana curenta.

♫ mood – Summer paradise
♥ foto – Shutterstock

Prima mea zi ca problogger

confuza-fata-femeie-pix-scris-shutterstock

Am doua vesti pentru voi. Prima, cea buna, evident, e ca refresh.ro are toate articolele si comentariile stranse in cei 5 ani la locul lor. Cea de-a doua, aia proasta, va imaginati, e ca nu mai au nicio legatura intre ele. Nu mai exista nicio categorie, nu mai exista niciun tag. Si e proasta pentru ca, pana astazi, am avut, cu siguranta, cele mai complete istorii a multor evenimente din online-ul romanesc, organizate frumos, pe taguri, de iti era si mai mare dragul cand cautai ceva.

Long story short, din dorita de a-l face si mai bine structurat, daca tot are un design super misto si citibil, m-am gandit sa combin cateva taguri intre ele. Adica daca am doua taguri, precum Youtube si Youtube Ceva, articolele din Youtube Ceva sa fie mutate sub eticheta Youtube, iar Youtube Ceva sa dispara. Am intrebat si eu pe cine stiam ca e meserias, mi s-a soptit Simple Tags, mai mult decat atat m-am trezit cu el instalat. Si a inceput calvarul.

Ce-a facut Simple Tags? A adaugat inca vreo cateva mii de taguri pentru ca i s-a parut lui ca eu as avea nevoie de asa ceva. Dupa cum spunea o amica, parca eram libertatea.ro la ce taguri imi pusese domnia sa automat. De la cifre, pana la mai stiu eu ce taguri precum MAI, caini, orasele din Romania si alte astfel de tampenii, unele dintre ele fiind si acum prezente (va puteti inca delecta). Mai putin categoriile si tagurile mele. De fapt, asocierile celor 5909 articole cu tagurile si categoriile respective.

Dupa care, pentru a elimina aceste taguri adaugate automat, s-a recurs la o operatiune prin mysql (baza de date), care s-a soldat, intr-un final, cu golirea inregistrarilor de relationare, dupa cum am spus mai sus, dintre articole si taguri + categorii.

Cu alte cuvinte, am o doar paginile unei carti, insa nu mai am nicio legatura intre ele. Iar pentru a o putea reface, tot ceea ce pot sa fac e sa o iau adlabam, sa citesc 5 ani de articole scrise si sa le taguiesc, plus impartit in categorii. Pentru ca, altfel, nu ar fi neaparat suparator daca nu as fi depins intr-un fel de acele taguri. Remember viralul de vineri? Gadget in teste? Topurile de vizibilitate? Rubrica ImiPlace? Dead pool? Si cate si mai cate. Ei bine, sunt pa. O munca de 5 ani spalata-n Dambovita.

Da, stiu ce gandesti. Si mie mi-ar fi placut sa fie o pacaleala de 1 aprilie, insa nu e :). In fine.

Ce am invatat.

1. Am facut refresh.ro din pasiune. Am castigat si bani, recunosc, insa, pentru mine, tot un fel de pasiune a ramas, combinata cu o ambitie, de cateva ori si dusa la extrem, de a scrie zilnic, ambitie care, va dati seama, mi-a mancat destui nervi, de foarte multe ori. Si am gresit, insa mi-am dat seama abia astazi. Trebuia sa-l privesc mai mult decat imi este draga o pasiune, evitam balamucul de azi. Pana la urma, si o spun cu cea mai mare sinceritate, 90% dintre usile pe care le-am deschis din 2009 si pana astazi au fost deschise datorita a ceea ce am scris aici, pe blog.

2. Si am invatat mai multe despre incredere. Deh. Oricat de mult knowlegde crezi ca are cineva, asigura-te ca ti-ai facut TU un backup inainte de a-l lasa la tine in casa, pentru ca, well, niciodata nu poti sti cum poate aluneca pe parchet si-ti stropeste peretii cu sange cald. Sigur, tot greseala mea este, pentru ca indiferent cat de sigur sunt/este pe el si pe ce poate face, iar cheile de la casa eu i le-am dat, ar fi trebuit sa ma asigur ca, inainte sa se dea cu var, am eu grija sa-mi impachetez mobila din lemn de abanos si mahon cu 10 straturi de celofan. Poate nu are mesterul la el.

Ce urmeaza?

Habar nu am. Mi-ar lua cateva ore sa trainuiesc pe cineva cum sa puna taguri si de ce sa le puna cum vreau eu, iar acel cineva va munci probabil vreo luna, zi de zi, cate 8 ore pe zi. Am facut si un calcul pe tema asta :). Daca stiti pe cineva care are nevoie de un job de chinez, dati-i, va rog, contactele mele. O sa ma angajez manangerul lui, la final. Va dati seama cate lucruri ar invata?

Altfel, degeaba scriu pe blog(uri) din 2004 (wow, luna aceasta fac 10 ani). 1 aprilie 2014 este prima mea zi ca problogger. Ferea. 🙂

♫ mood – Tot mai sus
♥ foto – Shutterstock

Mesaj emotionant adresat unei viitoare mame speriata de ceea ce va urma…

down-syndrome-shutterstock

Astazi, la viralul de vineri, va semnalez un clip in care apar 15 persoane cu sindromul Down, clip al carui mesaj este adresat unei viitoare mame care a trimis urmatoarea scrisoare: “Astept un copil. Am descoperit ca are sindromul Down. Sunt speriata. Ce fel de viata va avea copilul meu?“.

Mesajul emotionant catre viitoarea mama din partea catorva persoane care sufera de aceasta afectiune a facut in ultimele doua saptamani inconjurul lumii, ajungand la aproape 5 milioane de vizualizari pe Youtube, la 700.000 de persoane pe Facebook si in mesajele a peste 19.000 de conturi de Twitter.

Cum vi se pare?

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube in saptamana curenta.

– foto shutterstock.com

Superman, GoPro, Disney si Pixar la viralul de vineri

Ce poate fi mai greu decat sa interpretezi o melodie? Well, mai greu e sa canti pe diferite voci, supercunoscute, de altfel. Brian Hull, tipul care apare in clipul de mai sus interpretand Let it go pe voci din filme si desene animate, este zeul meu. Bine, doar astazi :-).

Postat pe 14 martie si descoperit o zi mai tarziu, clipul de mai sus a inregistrat mai bine de 1 milion de vizualizari pe Youtube in fiecare zi, 450.000 de share-uri, precum si peste 17.000 de mesaje pe Twitter.

Viralul de vineri este un episod saptamanal prin care refresh.ro va semnaleaza unul dintre cele mai populare clipuri ale saptamanii, clipuri ce au reusit sa genereze sute de mii sau chiar milioane de afisari pe Youtube in saptamana curenta.

Bonus: Superman cu GoPro! 😀