Gemius: Cele mai vizitate magazine online de către români

Un studiu Gemius, desfășurat în septembrie 2015, arată că cele mai vizitate magazine online din România aparțin Grupului Alibaba (aliexpress.com și alibaba.com), iar acestea sunt urmate în top de către emag.ro și okazii.ro.

gemius magazine 2015

Peste 5,3 milioane de utilizatori români accesează site-urile magazinelor online (61,8% din totalul utilizatorilor de internet 14+). Primul loc este ocupat de Alibaba Group (peste 28% reach în România).

Atât Aliexpress.com, cât și Alibaba.com, aparțin grupului de origine chineză Alibaba.com, oferind spre vânzare produse din diverse categorii pentru clienți din toată lumea.

Următorul loc în clasament este ocupat de Emag.ro (peste 28% reach), aproape la egalitate cu Alibaba Group, păstrând un trend ascendent datorită creșterii din ultimii ani, adăugând constant noi tipuri de produse de la electrocasnice până la cărți și alimente pentru oameni și animale ce pot fi achiziționate online.

Okazii.ro, cel mai vechi site de comerț online din România, se clasează pe locul trei în topul preferințelor românilor la o diferență de 14 procente față de locul doi ocupat de Emag.ro.

Elefant.ro se clasează pe locul șase, la o diferență de peste 20 de procente de principalul competitor, Emag.ro, care ocupă locul doi în top. Însă, Elefant.ro surclasează Evomag.ro care se află pe ultimul loc în clasament cu doar 5,2% reach.

Astfel, în topul preferințelor românilor se găsesc magazinele online care includ o gamă cât mai variată de produse (electrocasnice, electronice, articole de îmbrăcăminte, alimente, cărți, jocuri, etc), precum: Alibaba Group (28,7% reach), Emag.ro (28,1% reach), Okazii.ro (14% reach), Elefant.ro (8,5% reach), Amazon (6,1% reach) și Evomag.ro (5,2% reach).

Magazinele online dedicate anumitor tipuri de produse, precum electrocasnice și electronice: Altex.ro (10,5% reach), Flanco.ro (5,7% reach), Cel.ro (10,7% reach) sau bricolaj: Dedeman.ro (7,8% reach) sunt și ele prezente în Top 10.

3 thoughts on “Gemius: Cele mai vizitate magazine online de către români

  1. Sunt de parere ca Alibaba este in fruntea clasamentului pentru ca majoritatea traficului din Ro mai ales este facut prin clickbait. Romanii sunt amatori de site-uri cu filme online,seriale, pariuri etc.

    Like

  2. Pingback: TVA mai mic, valize inteligente, planurile lui Nike | Blogul GPeC

Leave a comment