Cele mai importante jocuri independente românești și franceze vin la East European Comic Con

Week-end-ul acesta, 24-26 mai, la Romexpo, va avea loc evenimentul East European Comic Con, unde am aflat că RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri video din România) și Institutul Francez vor prezenta cele mai de succes jocuri video independente realizate în Franta și România în ultimii ani (Pavilionului de Jocuri Francez-Român). Acțiunea are loc în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Vizitatorii vor putea experimenta o varietate de jocuri cu teme sociale și politice dar și jocuri de acțiune din Franța, precum și juca sau rejuca titluri românești, înțeleg că deja celebre și apreciate de comunitate.

Jocuri din Franța

  • Pikuniku – un joc puzzle de explorare colaborativ ce îi conduce pe jucători într-o lume stranie în care trebuie să dejoace o conspirație de stat și să treacă de o multitudine de obstacole într-un univers ludic și distopic.
  • Bury Me My Love este un joc interactiv despre dragoste și exil, ce se concentrează asupra situației refugiaților din Europa.
  • Another Lost Phone – jucătorul găsește un telefon mobil pe stradă și, navigând prin aplicațiile sale, descoperă viața și secretele proprietarului.
  • Void & Meddler este un joc de tip retro point & click care se insipră din literatura cyberpunk și scena de muzică underground a anilor 80.

Jocuri din România

  • Unbound: Worlds Apart – un joc atmosferic 2D bazat pe puzzle-uri în care personajul principal are abilitatea de a deschide portaluri spre diferite dimensiuni afectând astfel mediul înconjurător și inamicii.
  • Second Hand: Frankie’s Revenge – jucătorul ajută un robot aruncat la groapa de gunoi să se răzbune pe cei care nu au crezut în el.
  • Interrogation – utilizatorul joacă rolul unui detectiv care are 5 minute să afle unde este plasată o bombă.
  • Raiders Of The Lost Island – un joc de PC pentru maxim patru prieteni. Ei trebuie să exploreze o insulă care se scufundă, amenințată constant de valuri din ce în ce mai mari. Jucătorii trebuie să adune resursele necesare pentru a construi o barcă și să se salveze.
  • Bossgard – un multiplayer arena brawler, ce îi pune pe jucători în pielea celor mai ridicoli titani care trebuie să lupte împotriva celor mai colorați vikingi.
  • Move or Die – un jocul fast-paced in care mecanicile se schimbă o dată la 20 de secunde.

De asemenea, în cadrul Sezonului Cultural România-Franța 2019, RGDA și Gameloft România organizează o conferintă dedicată dezvoltatorilor de jocuri video indie. Conferința are ca scop apropierea și schimbul de experiență între developerii de jocuri din România și Franța. Evenimentul are loc pe 23 mai, începând cu ora 14, la sediul Gameloft România.

Speakerii conferinței sunt specialiști ai industriei franceze dezvoltatoare de jocuri: Martial Valey este co-fondator al studioului indie francez OhBibi, ce are ca scop să devină următorul unicorn al game development-ului european. Matthieu Brossard este Publishing Director la What(Games) și caută în permanență noi jocuri cu potențial pe care să le transforme în povești de succes. Remi Forcadell este dezvoltatorul și unul dintre creatorii jocului de succes PikuNiku.

2 thoughts on “Cele mai importante jocuri independente românești și franceze vin la East European Comic Con

Leave a comment